Megyei Tanács

Back to homepage

84

Drum Macea-Dorobanţi

Peste 10.000 de locuitori din comunele Macea şi Dorobanţi, agenţi economici şi participanţi la traficul de tranzit între România şi Ungaria vor beneficia de o nouă investiţie finalizată de Consiliul Judeţean Arad. Este vorba despre un tronson în lungime de trei km, din drumul judeţean 709J, care face legătura între cele două comune. Lucrarea a fost finanţată prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007 – 2013 în cadrul unui parteneriat cu Compania Naţională pentru Dezvoltarea Infrastructurii din Ungaria . Valoarea contractului de lucrări în baza căruia s-au executat lucrările este 2.157.600 lei (TVA inclus). Conexiunea rutieră este în atenţia autorităţilor locale în perspectiva deschiderii punctului de frontieră între cele două localităţi.

DJ 709 J Dorobanţi – Macea a fost modernizat în continuarea lucrărilor derulate pe tronsonul Grăniceri – Sânmartin, parte a proiectului transfrontalier de reabilitare a drumului Elek – Grăniceri.

Astăzi am inaugurat o nouă investiţie în infrastructura rutieră a judeţului, mai precis modernizarea DJ 709 J Dorobanţi-Macea. Iată că printr-un proiect transfrontalier România – Ungaria am reuşit să aducem resursa necesară ca acest drum, până nu demult de pământ, să fie modernizat. Suma investită este de aproximativ două milioane de lei, din care 98% finanţare europeană, iar 2 % finanţare a CJ Arad. Este o muncă pe care am depus-o de a aduce mai mulţi bani europeni şi putem spune că pe programul transfrontalier, judeţul Arad a avut un succes deplin, accesând toate proiectele existente pe liniile de finanţare disponibile. Ne bucurăm că un drum pentru care, până acum, primarii celor două localităţi veneau în fiecare an şi solicitau fonduri pentru pietruire astfel încât drumul să fie măcar practicabil, astăzi este un drum modernizat. Cu aceasta îndeplinim încă o dorinţă a noastră, aceea ca vestul judeţului Arad să fie unul în care toată reţeau de drumuri să fie adusă la standarde europene”, a declarat Nicolae Ioţcu preşedintele CJ Arad.

Primarii comunelor Macea şi Dorobanţi, prezenţi la eveniment, şi-au manifestat mulţumirea. „Am încercat să transformăm acest drum de pământ în drum judeţean, pentru că există o legătură foarte strânsă între locuitorii comunei Macea şi cei ai comunei Dorobanţi, atât din punct de vedere agricol, economic, dar şi turistic şi cultural. Am simţit nevoia ca, în loc să facem prin Curtici – drum de o jumătate de oră între cele două localităţi cu maşina – să încercăm să ne legăm direct, pe o distanţă de şase kilometri. Cu sprijinul Consiliului Judeţean, am ajuns să vedem că jumătate din acest drum a fost modernizat prin fonduri europene. Avem convingerea că la nivelul Consiliului Judeţean Arad vor continua eforturile de a finaliza această lucrare”, a declarat Vicenţiu Almasi, primarul comunei Dorobanţi.

Eu mă bucur că noi, măcenii din localitate, dar şi cei din localităţile limitrofe, aflate pe graniţă, acest drum, realizat pe fonduri transfriontaliere, vom beneficia de acest drum şi vom putea scurta durata de deplassre până în localitatea vecină, astfel încât colaborarea dintre cele două comune să fie şi mai strânsă şi mai benefică pentru toată lumea”, a subliniat Ioan Mercea, primarul comunei Macea.

Administraţia judeţeană a făcut economii de fonduri la lucrările de construire a DJ 709C Arad – Variaşu Mic şi de Elek – Grăniceri în care, pe partea română a fost modernizat DJ 709J Grăniceri – Sânmartin. Investiţiile pe proiecte tranfrontaliere au fost derulate în parteneriat cu Nemzeti Infrastruktura Fejleszto Zrt din Ungaria şi finanţate din Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007 – 2013. În consecinţă, lucrările pe Dorobanţi – Macea au fost derulate din fonduri economisite, la care s-au adăugat bani din bugetul propriu al CJA. Consiliului Judeţean i-au rămas disponibili peste 800.000 de euro, de pe ambele proiecte transfrontaliere. Din aceste economii, au fost reabilitat, alături de Macea-Dorobanţi şi drumul Variaş Iratoş, în lungime de 5 km, dat în folosinţă anul trecut.

Nou sediu administrativ pentru spital

Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, a inaugurat noul sediu administrativ al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, obiectiv ce face parte dintr-o strategie amplă de regândire a circuitelor sanitare în această instituţie medicală. „Am considerat absolut necesară existenţa unui sediu distinct pentru conducerea spitalului, pentru a elibera spaţiile ocupate în interiorul spitalului de către partea administrativă. Spaţiul rămas liber în spital va fi folosit în interesul sănătăţii, mai precis va fi alocat Unităţii de Primire Urgenţe, secţie care în momentul de faţă este în plină modernizare”, a subliniat Nicolae Ioţcu.

Fondurile necesare finanţării noului sediu provin din bugetul propriu al Consiliului Judeţean, valoarea totală a investiţiei fiind de 617.520 de lei, cu aproape 200.000 de lei mai puţin decât sumele alocate iniţial, suprafaţa construită a imobilului fiind de 187.85 mp. „Am avut alocată o sumă de 850.000 de lei din bugetul Consiliului Judetean Arad. In urma licitaţiei şi a finalizării lucrărilor, s-a ajuns ca această clădire să coste mai puţin, deci am creat şi o economie din suma estimată şi, în acelaşi timp, am pus în valoare un început de clădire care exista pe acest loc şi de care cetăţenii Aradului îşi aduc aminte, clădire începută acum 10-12 ani, aflată în ruină. Am reconfigurat-o drept sediu administrativ şi iată că, în câteva luni de zile, am dat-o în folosinţă”, a apreciat Nicolae Ioţcu.

La rândul său, dr. Teodora Olaru, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, a subliniat: „ Pentru prima dată, conducerea spitalului şi personalul administrativ se află reunită într-un singur sediu. Avem la dispoziţie un spaţiu

potrivit pentru a ne desfăşura activitatea. Era un trafic nefiresc al persoanelor care nu aveau legătură cu actul medical. De astăzi, toţi care care vin la spital cu probleme adminsitrative au la dispoziţie noul sediu, astfel încât circuitele spitalului nu mai sunt încărcate cu activităţi ce depăşesc sfera actului medical”.

Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad a declarat că în perioada următoare vor începe şi lucările de amenajare a spaţiului exterior aferent spitalului, în paralel cu lucrările de extindere şi modernizarea a Secţiei de Primire Urgenţe. „În foarte scurt timp, patru cinci luni de zile, întreaga incintă va fi modernizată. Vorbim aici nu doar despre heliport, care este operaţional în momentul de faţă, ci şi de amenajarea aleilor de descărcare ce se vor face în faţa spitalului şi de extinderea UPU, astfel încât să avem un circuit normal şi corect al salvărilor în curtea spitalului şi o Unitate de Primire Urgenţe modernă, aş putea spune cea mai modernă din vestul ţării”.

Tot ieri, Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, a participat la recepţia unor bunuri primite ca ajutoare umanitare, din partea asociaţiei Caritas der Pfarre Eberstalzell post Hilfe, prin intermediul domnului Julius Suciu din Austria. Este vorba despre paturi, saltele, cărucioare pentru pacienţi, toalete de cameră, paturi pentru tratament, dar şi alte bunuri de acest gen, în valoare totală de 28.278, 50 lei. „Mulţumesc reprezentanţilor asociaţiei şi ţin să menţionez că deschişi pentru orice donaţii. Menţionez că şi noi facem toate eforturile pentru modernizarea Spitalului Clinic Judeţean Arad, modernizare pe care o dorim realizată pe toate palierele: infrastructură, aparatură medicală, dotări, resurse umane.”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

 

 

aradon_8_martiecardiolife1PREMIERA MEDICALA IN JUDETUL ARAD

–PRIMUL PACIENT CU INFARCT MIOCARDIC ACUT TRATAT IN SPITALUL JUDETEAN ARAD CU MIJLOACE TERAPEUTICE CONFORM STANDARDELOR EUROPENE ACTUALE

Azi, 27.02.2014, ora 7:00, domnul T.C. in varsta de 47 ani a simitit o durere puternica in piept. Intrucat aceasta nu ceda, s-a adresat serviciului de urgenta.  La ora 8:00 pacientul a fost diagnosticat de catre medicii Unitatii de Preluare a Urgentelor de la Spitalul Judetean Arad cu infarct miocardic acut inferior. Medicul cardiolog de garda, dr.Luminita Velcean a luat legatura imediat cu dr.Cristian Dina, cardiolog interventionist, coordonatorul Centrului de Interventii Cardiovasculare Cardiolife, care functioneaza la Spitalul Judetean Arad, conform parteneriatului initiat de Consiliul Judetean Arad in urma cu un an si jumatate.  Avand in vedere situatia de mare risc pentru pacient, s-a luat imediat decizia de a trata pacientul la Arad prin angioplastie coronariana primara, procedura recomandata de Ghidul de diagnostic si tratament in infarct miocardic acut al Societatii Europene de Cardiologie. Pacientul a fost imediat pregatit pentru interventie, iar la ora 8:50 s-a inceput coronarografia. Aceasta a documentat ocluzia acuta a uneia din arterele mari ale inimii si s-a trecut imediat la procedura de dezobstructie si de implant de stent, finalizata cu succes la ora 9:10. Practic, in 70 de minute de la prezentarea la Spital Judetean, pacientul avea deja rezolvata ocluzia arteriala care a produs infarctul, respectandu-se si standardul de calitate recomandat de Societatea Europeana de Cardiologie: maxim 90 de minute de la intrarea pe usa spitalului si pana la rezolvarea arterei. Starea pacientului s-a ameliorat imediat substantial, iar acesta a putut fi transferat pe sectia de Cardiologie a Spitalului Judetean Arad, constient, cooperant si fara niciun fel de acuze. Cardiologii de pe sectia de Terapie Intensiva Coronariana a Spitalului Judetean au initiat imediat ingrijirea tipica pentru un pacient intr-o asemenea situatie cu risc.

Sansele de supravietuire ale pacientului si probabilitatea de evolutie buna in continuare au fost dramatic ameliorate atat datorita modului rapid in care s-a actionat cat si datorita gestionarii impecabile a pacientului de catre echipa de medici ai UPU, ai sectiei de cardiologie a SCJU Arad si ai Cardiolife Arad, si de calitatea excelenta a ingrijirilor acordate pacientului pe intreg traseul acestuia in spital.

La ora 11:00 starea pacientului era foarte buna si medicii se asteptau in continuare la o evolutie favorabila si lipsita de complicatii.Deoarece deocamdata nu exista un protocol de colaborare intre Spitalul Judetean Arad si Cardiolife, costurile procedurii au fost suportate de Centrul de Interventii Cardiovasculare Cardiolife. “Avem toata deschiderea pentru incheierea unui protocol cu Spitalul Judetean Arad. Parteneriatul cu Consiliul Judetean Arad a avut de la inceput drept scop tratarea in Arad a pacientilor cu risc maxim, a urgentelor cardiovasculare. Cine vede satisfactia colegilor medici, dar si a pacientului si a familiei acestuia cand afla ca poate fi tratat optimal acasa la el, in Arad, nu poate avea niciun dubiu asupra utilitatii unui asemenea demers, si sper ca acesta va putea fi finalizat cat mai curand. Am gasit in domnul presedinte Nicolae Iotcu un partener corect imperuna cu care sunt convins ca voi colabora si pe viitor, in folosul aradenilor” a declarat dr.Cristian Dina.

                                                             *****************************

COMUNICAT DE PRESĂ

 Întrucât în sarcina cetăţeanului român se stabileşte obligaţia de a deţine un act de identitate valabil, SPCLEP de pe raza judeţului în colaborare cu DJEP cu sprijinul secţiilor de poliţie şi al administraţiei publice locale, organizează activităţi în teren cu camera mobilă pentru a veni în sprijinul cetăţenilor, în vederea preluării imaginii şi a documentelor necesare pentru punerea în legalitate cu act de identitate, după următorul program:

SPCLEP

Data acţiunii

Localitatea

Locaţia desfăşurării acţiunii

Mun. ARAD

14.03.2014

Secusigiu

Primăria com. Secusigiu

CH. CRIS

13.03.2014

Şepreuş

Primăria com. Şepreuş

CURTICI

25.03.2014

Macea

Postul de poliţie Macea

LIPOVA

14.03.2014

Ghioroc

Primăria com. Ghioroc

NĂDLAC

28.03.2014

Şeitin

Postul de poliţie Şeitin

PÎNCOTA

12.03.2014

Covăsînţ

Primăia com. Covăsînţ

18.03.2014

Şiria

Postul de poliţie Şiria

26.03.2014

Seleuş

Primăria com. Seleuş

SEBIŞ

03.03.2014

Gurahonţ

Postul de poliţie Gurahonţ

SĂVÎRŞIN

17.03.2014

Birchiş

Primăria com. Birchiş

VÎRFURILE

05.03.2014

Hălmăgel

Primăria com. Hălmăgel

12.03.2014

Pleşcuţa

Primăria com. Pleşcuţa

TÎRNOVA

27.02.2014

Tauţ

Primăria com. Tauţ

Cu luarea în considerare a actelor normative în vigoare pentru a nu fi sancţionaţi contravenţional, cetăţenii au obligaţia ca în termen de 15 zile de la:

– împlinirea vârstei de 14 ani;

– în cazul schimbării numelui sau prenumelui titularului, prenumele părinţilor, data ori locul naşterii;

– în cazul schimbării domiciliului;

– în cazul deteriorării actului de identitate;

– în cazul pierderii, furtului sau distrugerii actului de identitate;

– în cazul atribuirii unui nou C.N.P.;

– în cazul schimbării denumirii sau a rangului localităţilor şi străzilor, al renumerotării imobilelor sau rearondării acestora, al înfiinţării localităţilor sau străzilor;

– când fotografia din cartea de identitate nu mai corespunde cu fizionomia titularului;

– în cazul schimbării sexului

– în cazul anulării;

respectiv, cu minimum 15 zile, sau, cu maxim 180 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate al actului de identitate, titularul, va solicita Serviciului de evidenţă a persoanelor de la locul de domiciliu eliberarea unui nou document.

 Pentru eliberarea actului de identitate solicitanţii acestuia vor prezenta următoarele documente:

  • Cererea tip pentru eliberarea actului de identitate;

  • certificatul de naştere, în original şi copie;

  • certificatul de căsătorie, în original şi copie;

  • hotărârea de divorţ, rămasă definitivă şi irevocabilă, respectiv, certificatul de divorţ în original şi copie (după caz);

  • certificatul de deces al soţului/soţiei decedate, în cazul soţului supravieţuitor în original şi copie (după caz);

  • certificatele de naştere ale copiilor cu vârsta mai mică de 14 ani, original şi copie (după caz);

  • dovada adresei de domiciliu;

  • consimţământul proprietarului spaţiului de locuit (după caz);

  • taxa pentru eliberarea actului de identitate în valoare de 7 lei;

  • taxa extrajudiciară de timbru în valoare de 5 lei.

 Menţionăm faptul că, declaraţia găzduitorului de primire în spaţiupoate fi dată în faţa lucrătorului din cadrul serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor, a poliţistului de la secţia de poliţie rurală competentă teritorial, a notarului public ori a funcţionarului misiunii diplomatice sau oficiului consular al României.

 

DIRECTOR EXECUTV ŞEF SERVICIU ÎMPUTERNICIT

Cristina Vlad Ioana Boaru

 

 

line

Nicolae Ioţcu: „Bilanţul USL pentru Arad este ZERO!”

La finalul anului 2013 putem concluzia că guvernarea USL a adus pentru arădeni numai dezamăgiri şi neîmpliniri. Aceasta este concluzia preşedintelui Consiliului Judeţean, Nicolae Ioţcu, care trece în revistă principalele aşteptări legate de activitatea parlamentarilor puterii, care reprezintă în Arad o majoritate parlamentară de 70%!
„Această majoritate de 70% s-a raportat la judeţul nostru cu indiferenţă şi chiar cu sfidare! Cele mai importante proiecte ale Aradului, unele dintre ele chiar de interes naţional, au fost abandonate. Arădenii au fost minţiţi cu o neruşinare incredibilă, de pildă, în problema pasajelor de peste şoseaua de centură, aşteptând mai bine de un an şi nouă luni continuarea lucrărilor, aşa cum a promis Guvernul USL. S-au trezit, însă, în situaţia că pasajele nu sunt bugetate nici pe anul 2014! Iar acesta este doar un singur exemplu din lanţul slăbiciunilor USL-iste”, a declarat Nicolae Ioţcu.
Preşedintele Consiliului Judeţean aduce în atenţia opiniei publice câteva obiective punctuale, ajungând la concluzia că după un an de guvernare USL Aradul nu s-a ales cu nimic din partea guvernului!
-pasajele de pe centură: lucrari abandonate din anul 2012!
-autostrada Arad-Pecica: abandonată din iunie 2013
-autostrada Pecica-Nădlac: abandonată din decembrie 2012
-drumul Arad-Seleuş: lucrari oprite din 2012
-finanţare lucrari investitii Spitalului Judeţean: niciun leu în 2013
-drumul Arad-Felnac: program abandonat din 2012
-persoanele cu handicap şi însoţitorii acestora: fără bani de la Guvern
-pierderea Direcţiei Finanţelor Publice, mutată la Timişoara
-pierderea Direcţiei Anti-Fraudă, pe care USL a dus-o împotriva oricărei logici la Deva, în loc să o păstreze la Arad, judeţ de graniţă cu cinci puncte de trecere a frontierei!
„Lista ignoranţei guvernului USL în relaţia cu Aradul este lungă. Din păcate, aşa cum semnalam, parlamentarii noştri USL nu au forţă la Bucureşti şi se ceartă între ei la Arad. Atrăgeam atenţia că la şedinţa de votare a bugetului nu au depus nici măcar un singur amendament pentru Arad, iar unii dintre ei chiar au lipsit din sală atunci când s-au votat amendamentele parlamentarilor PDL pentru Arad”, a subliniat Nicolae Ioţcu.

Preşedintele Consiliului Judeţean atrage atenţia USL că arădenii trebuie respectaţi indiferent de ponderea majorităţii parlamentare, pentru că sunt contribuabili importanţi la bugetul de stat.„Dacă Aradul respectă Capitala, plătindu-şi contribuţiile cu vârf şi îndesat, acelaşi respect trebuie să îl manifeste şi Capitala pentru Arad! Noi constatăm acum o sfidare a arădenilor, ceea ce în mod firesc adânceşte falia dintre Guvern şi cetăţenii din Arad care şi-au pus speranţele în noua majoritate politică şi se văd acum abandonaţi pe toate planurile”, spune Nicolae Ioţcu.

Nicolae Ioţcu: “Az USL aradi mérlege egyenlő a NULLÁVAL!”

A 2013-as esztendő végén levonhatjuk a következtetést, hogy az USL-kormány csak kiábrándulást és teljesítetlen ígéreteket hozott számunkra – vonta a következtetést Nicolae Ioţcu, az Arad Megyei Tanács elnöke, aki az év végén leltárba vette, a hatalmon lévő, 70 százalékos többséggel kormányzó párt aradi parlamenti képviselőivel szembeni fontosabb elvárásokat.
“Ez a 70 százalékos többség nekünk csak nemtörődömséget, sőt, inkább ellenszegülést jelentett. A legfontosabb aradi projektet, amelyek közül néhány országos fontsságú is, szó szerint feladták. Elképesztő módon hazudtak az aradiaknak, például, a körgyűrű fölötti két felüljáró esetében, amely több mint egy év és kilenc hónapja vár a befejezésre, ahogy annak idején az USL-kormány megígérte. Most meg azon vették észre magukat, hogy a két felüljáró nincs is belefoglalva az ország 2014-es költségvetésébe! Ez csak egyetlen példa az USL gyengeségére” – nyilatkozta a megyei elnök.
Nicolae Ioţcu felhívja a figyelmet néhány konkrét, beruházási projektre, ám csak egyetlen következtetés vonható le: az aradiaknak semmi jó nem jutott az USL-kormáyzásból!
– a körgyűrű két felüljárója: a munkálatok 2012 óta állnak
– az Arad-Pécska autópálya: 2013 jóniusa óta áll
– a Pécska-Nagylak autópálya: 2012 december óta áll
– az Arad-Szőlős megyei út: 2012 óta áll
– az Arad Megyei Kórház: 2013-ban egy lejt sem kapott a kormánytól
– Arad-Felnak út: 2012 óta áll
– fogyatékkal élők és kísérőik: hónapok óta egy lejt sem kaptak
– a pénzügyi hivatalt Temesvárra költöztették
– a Csalás Elleni Osztályt, mellőzve minden logikát, Dévára költöztették, ahelyett hogy Aradon maradt volna, ahol öt határátkelő működik

“Arad mellőzöttségének listája azonban ennél sokkal hosszabb. Sajnos, ahogy azt már korábban jeleztem az USL aradi parlamenti képviselőinek semmi ereje nincs Bukarestben, inkább egymás között civakodnak Aradon. Jeleztem, hogy a 2014-es költségvetéshez egyetlen módosjtó indítványt sem nyújtottak be, többen közülük hiányoztak a végszavazásról is, vagy amikor az ellenzéki PDL módosító indítványait kellett volna megszavazni” – jelentette ki Nicolae Ioţcu.
A megyei elnök felhívja az USL figyelmét, hogy a parlamenti erőtől függetlenül az aradiakaknak meg kell adni a tiszteletet, hisz fontos adófizetők. “Ha Arad tiszteletben tartja a fővárost, és pontosan befizeti adóit, akkor a főváros is tartsa tiszteletben Aradot! Ezzel ellentétben azt látom, hogy semmibe veszik az aradiakat, ami még inkább mélyíti a kormány és az aradiak közötti szakadékot. Aradot minden szinten elhagyták!”

line

Anul 2013 a fost anul premierelor importante

iotcu.nicolae10 (2) Preşedintele Consiliului Judeţean apreciază că anul 2013 a fost un an în care Consiliul Judeţean a reuşit realizarea unor obiective importante, din resurse proprii şi din fonduri europene, chiar dacă nevoile Aradului a fost ignorate de Guvernul USL. Astfel, printre realizările enumerate de Nicolae Ioţcu din fonduri ale Consiliului Judeţean şi din proiecte europene amintim;
-am investit masiv în Spitalul Judeţean, peste 5 milioane de euro, continuând demersul nostru de modernizare a celei mai importante unităţi medicale din Arad
-am adus la Arad cel mai modern angiograf din România şi un endoscop de ultimă generaţie pentru screeningul cancerului de esofag, stomac şi colon
-am inaugurat un nou compartiment la Spitalul Judeţean, Cardiologia Intervenţională, cu specialişti de prim rang din România, care duce Spitatul Judeţean într-o fază superioară a dezvoltării sale
-investiţiile la drumul vinului sunt foarte avansate, pe traseul Păuliş-Ghioroc-Covăsânţ-Şiria
-am unit pe cele două maluri ale Mureşului Banatul şi Crişana, inaugurând podul peste Mureş dintre oraşul Pecica şi comuna Secusigiu, cel mai mare pod peste Mureş în judeţul Arad. Am realizat astfel visul de un secol al locuitorilor din această zonă!
-am inaugurat Teatrul de Vară al Aradului în dorinţa de a aduce actul cultural de bună calitate mai aproape de arădeni. Acest teatru de vară a fost un mare succes, demonstrând importanţa managementului cultural realizat de profesionişti competenţi, în interesul exclusiv al publicului. Mii de arădeni s-au bucurat de spectacolele Teatrului de Vară, un proiect pe care ne-am propus să îl dezvoltăm şi mai mult, în 2014, cu Centrul Cultural Judeţean
-am continuat extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă curentă şi canalizare în judeţul Arad
-sistemul integrat de gestionare a deşeurilor este într-o fază avansată de implementare
-construirea drumurilor de legătură transfrontalieră Elek-Grăniceri, Dombegyhaz-Variaşu Mic, Dorobanţi-Macea ne găseşte pregătiţi, din punct de vedere al infrastructurii de rulare, pentru momentul aderării la Spaţiul Schengen
-realizarea a peste 22 de kilometri de şosea nouă în zona Lipova-Bata readuce în circuit una dintre cele mai frumoase zone ale judeţului Arad
-am adus la Arad festivaluri ale spiritualităţii ortodoxe, în premieră pentru judeţul nostru. Erudiţi cercetători ai Sfintei Scripturi, preoţi atoniţi, înalte feţe bisericeşti au susţinut în cadrul evenimentului Filocalia conferinţe deosebite despre relaţia cu Dumnezeu. Ne-am propus ca şi în anul 2014 să organizăm Filocalia, aprofundând bunele relaţii cu Arhiepiscopia Aradului şi Patriarhia României. Sunt recunoscător pentru „Ordinul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, primit în luna decembrie de la Patriarhie, chiar în preajma aducerii la Arad a Sfintelor Moaşte ale Împăraţilor Constantin şi Elena, pe care am avut privilegiul să le întâmpin la intrarea în judeţul Arad.

„Acestea sunt doar câteva dintre reperele importante ale listei de realizări pe anul 2013, la Consiliul Judeţean. Desigur, există şi proiecte pe care nu le-am putut finaliza, în principal datorită lipsei de susţinere a parlamentarilor USL şi a maşinii de vot din Parlamentul României. Pentru anul 2014 ambiţiile noastre sunt mari, dar le sintetizez în câteva cuvinte: continuăm să construim pentru Arad şi pentru arădeni. Aşa cum am mai spus-o, este important să asfaltăm, să clădim, să construim poduri, dar cea mai importantă pentru mine este sănătatea publică, sănătatea arădenilor, şi vom investi masiv în această direcţie şi în 2014. Vă doresc tuturor un an nou bun şi plin de satisfacţii” a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean.

line

 „Suntem într-un progres foarte mare„

 –Interviu cu NIC

Domnule preşedinte, cum aţi caracteriza potenţialul zonei pe care o administraţi pentru investiţii în sectorul industrial / logistic?

iotcu.nicolae11

OLAE IOŢCU, presedintele Consiliului Județean Arad-

Aradul ocupă un loc fruntaş după numărul noilor firme cu capital străin înfiinţate în ultimii ani. În anul 2011, Aradul ocupa locul patru în topul naţional al preferinţelor investitorilor străini, alături de Bihor, cu 19 companii cu capital străin nou înregistrate. Totul este legat de revigorarea economică la nivelul judeţului, reflectată şi de scăderea semnificativă a numărului de şomeri. Tendinţa de creştere economică se confirmă prin aceste date oficiale şi ne arată că economia Aradului evoluează pozitiv, iar Aradul este în continuare atractiv pentru investitori. Conform datelor Institutului Național de Statistică, valoarea Produsului Intern Brut (PIB) era în Arad, în anul 2004, de 13.229 lei/cap de locuitor, iar în 2012 valoarea a crescut la peste 25.300 lei (circa 5.850 euro). Cu această valoare a PIB-ului pe cap de locuitor, Aradul se află printre primele zece județe din România, fiind devansat de București-Ilfov, Cluj, Braşov, Sibiu, Constanţa, Argeş şi Timiş. Suntem în primele zece judeţe din România şi, important pentru noi, este că, în ultimii 8 ani, Aradul a reuşit să dubleze PIB-ul pe cap de locuitor. Suntem într-un progres foarte mare. În urmă cu 8 ani aveam o poziţie mult mai jos în topul judeţelor în funcţie de valoarea PIB-ului pe cap de locuitor, Aradul fiind pe locul 22. Acum se confirmă evoluţia economică şi administrativă a judeţului Arad, iar dacă vom merge în acest ritm, de dublare a PIB-ului odată la 8 ani, putem spune că vom atinge destul de curând media europeană a PIB-ului pe cap de locuitor. Această creștere a valorii PIB-ului pe cap de locuitor în Arad este ca urmare a investiţiilor publice şi private, fiind înființate multe locuri de muncă. Macroenonomic am avut success. PIB-ul Regiunii de Dezvoltare Vest, din care fac parte județele Arad, Timiș Caraș Severin și Hunedoara, este pe locul al doilea la nivel național, după cel al polului economic Bucureşti-Ilfov. La nivel regional, Aradul ocupă locul al doilea în privința PIB-ului pe cap de locuitor, după județul Timiș (8.603 euro). Locul al treilea este ocupat de Caraș Severin (4.800 euro), iar județul Hunedoara este pe ultimul loc în regiune, cu 4.692 euro pe cap de locuitor.Toate aceste date sunt argumente solide pentru investitorii care doresc să îşi deschidă afaceri aici, indiferent de domeniul pe care îl aleg.

– Domnule preşedinte Nicolae Ioţcu, ce înseamnă anul 2013 din punct de vedere economic pentru firmele arădene?

– Pentru firmele arădene, şi în general firmele din România, anul 2013 a fost un an dificil. A fost un an de criză, un an în care, potrivit unui raport al Coface România, peste 100.000 de firme au dispărut din economie, mai multe decât cele înfiinţate în cei doi ani anteriori. Este o chestiune foarte îngrijorătoare, pentru că economia românească nu se regenerează, iar mediul de afaceri resimte din plin bâlbâielile legislative. Este anormal ca într-o ţară în care cu toţii trăim din ceea ce produc privaţii, noi să nu reuşim să facilităm nici cel puţin plata taxelor şi am să vă dau câteva cifre şocante: În România, conform unui raport al Băncii Mondiale, timpul necesar plăţii taxelor este de 200 de ore, iar pentru a scăpa de toate datoriile, o firmă trebuie să facă 39 de operaţiuni diferite. Taxele ajung să înghită 42, 9% din profitul firmelor. De asemenea, România ocupă ultima poziţie în ceea ce priveşte rezolvarea situaţiilor de insolvenţă, criteriu care plasează mediul de afaceri autohton pe locul 99 în lume. Investitorii recuperează în medie 33% din creanţele unei firme ajunse în insolvenţă, cel mai redus nivel din Uniunea Europeană.

– Cum caracterizaţi colaborarea dintre mediul de afaceri şi administraţia judeţului Arad?

– Vă pot spune că am încercat, atât cât îmi permite legislaţia, să ajutăm firmele arădene şi vă pot da exemple. Un procent de 70 la sută din contractele de lucrări scoase la licitaţie de Consiliul Judeţean Arad şi Compania de Apă au fost câştigate de firme arădene, ceea ce ne bucură de două ori. Pe de o parte ne putem aduce şi noi contribuţia pentru ca firmele să existe, să se dezvolte şi pe de altă parte, prin contractele acordate în urma licitaţiilor, susţinem numărul de angajaţi din judeţul Arad. Într-o perioadă când economia merge prost, statul şi Consiliul Judeţean poate să susţină firmele, prin banii alocaţi pentru investiţii, atât din bugetul propriu, cât şi din atragerea de fonduri europene.

– Cum se situează judeţul Arad la absorbţia fondurilor europene? Ce măsuri intenţionaţi să promovaţi pentru dinamizarea acestui proces?

– Judeţul Arad are peste 200 milioane de euro accesate şi perspective imediate pentru încă alte zeci de milioane de euro, ceea ce înseamnă că noi am reuşit în această procedură. Am reuşit, cu toată legislaţia greoaie, să accesăm bani şi să-i aducem în ecomomia Aradului, atât pentru susţinere firmelor, cât şi pentru creşterea calităţii vieţii cetăţenilor. Consiliul Judeţean Arad a accesat 139,5 milione de euro pentru apă şi canalizare, 14 milioane de euro pentru Juliţa-Mădrigeşti, 30 de milioane de euro pentru Masterplanul de gestionare a deşeurilor, iar acestea sunt proiectele noastre mari. Am adus în Arad bani europeni, ne-am dezvoltat folosind fondurile pe care Europa ni le pune la dispoziţie.

– Cum a afectat criza economică economia judeţului Arad?

– Judeţul Arad este unul dintre judeţele care a crescut chiar şi în anii de criză şi a reuşit să-şi păstreze ritmul investiţiilor. Spre exemplu, veniturile din încasări ale întreprinderilor care activează în industrie au înregistrat o creştere substanţială faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Potrivit datelor cuprinse în statisticile publicate de Direcţia Judeţeană de Statistică, „valoarea cifrei de afaceri a întreprinderilor cu activitate principală de industrie (piaţa internă şi piaţa externă) a înregistrat în perioada 01.01.2013-31.08.2013 o creştere de 11,1% comparativ cu perioada corespunzătoare din anul precedent”.

Această creştere este datorată mediului de afaceri, care a ştiut să gestioneze resursele proprii. Guvernarea a înţeles cu greu că este de datoria sa să ajute mediul de afaceri, pentru ca acesta să repornească motoarele conomiei. Spre exemplu, povara fiscală din România este una imensă. Conform Consiliului Fiscal din România, datorită povarei pe angajat şi pe angajator, numărul PFA-urilor din România se situează între 500000 şi 600000, adică oamenii sunt forţaţi să găsească soluţii pentru a-şi putea menţine afacerile în funcţiune. Cum poţi să mobilizezi munca, atunci când o impozitezi atât de mult. Cum poţi să faci din România o ţară prosperă când impozitele sunt atât de mari. În România, ca să plăteşti 1 euro net, un angajator plăteşte 1,83 de euro. Este o povară infernală. Din păcate, România se împrumută în fiecare zi cu 49 de milioane de euro. În vreme ce, din cauza evaziunii fiscale, românii pierd în fiecare zi 49 de milioane de euro.

Aradul însă continuă trendul ascedent în ceea ce priveşte evoluţia economică a judeţului, următorii ani urmând a fi unii în care Produsul Intern Brut pe cap de locuitor să crească în mod constant. Anul 2013 ar trebui să aducă Aradului o creştere economică de 3,4 procente, judeţul fiind astfel printre primele din ţară. Creşterea economică ar trebui să se resimtă la nivelul Produsului Intern Brut al judeţului, doar trei judeţe reuşind să aibă în prognoză o creştere a PIB-ului mai mare decât cea din Arad. Aceste cifre sunt extrem de bune pentru mediul economic şi sperăm că vor putea atrage o serie de investiţii economice la nivelul judeţului.

 line

Cardiolife deschide în Arad cea mai modernă secţie de cardiologie intervenţională din România!

DSCF2229[1]  Cel mai important eveniment medical al anului 2013 a avut loc miercuri, 11 decembrie, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad. Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, în colaborare cu dr. Cristian Dină, dr.Bogdan Mut si dr.Milovan Slovenski, medici Cardiolife, au inaugurat Secţia de Cardiologie Intervenţională, una dintre cele mai ambiţioase realizări din sistemul sanitar arădean. Noua secţie reprezintă un pas important în atingerea unui obiectiv strategic de sănătate publică: reducerea mortalităţii şi morbidităţii cardiovasculare în judeţul Arad.

„Azi inaugurăm al treilea centru Cardiolife şi suntem onoraţi de şansa pe care conducerea Consiliului Judetean Arad şi a Spitalului Judeţean Arad ne-a oferit-o. Şansa de a lucra împreună cu echipa de cardiologi din acest spital şi de a servi pe cât de bine putem populaţia arădeană ce suferă de boli cardiovasculare. E o mare provocare pentru noi şi, credeţi-ne, ne vom strădui să îi facem faţă într-un mod care să conteze pentru viaţa şi sănătatea pacienţilor noştri, iar pe noi să ne onoreze”, a declarat dr. Cristian Dină, medic primar cardiolog.

Prezenţa acestui centru de intervenţii cardiovasculare va permite cardiologilor arădeni abordarea terapeutică în condiţii de maximă eficienţă şi siguranţă a bolilor ce produc peste 60% din decesele şi îmbolnăvirile populaţiei adulte, bolile cardiovasculare. Pentru îndeplinirea acestor obiective, Cardiolife pune la dispoziţia Spitalului Judeţean Arad şi a pacienţilor din judeţul Arad un compartiment excelent dotat şi o echipă recunoscută la nivel naţional.

Angiograful Inova IGS 520 este un aparat de ultimă generaţie, primul din această serie care se instalează în România. Este produs de compania americană General Electric. Oferă o imagine de o calitate exceptională obţinută cu o expunere minimă la radiaţie şi este deosebit de prietenos în utilizare, ceea ce reduce timpii de procedură şi, implicit, riscurile pentru pacient. Oferă protocoale de lucru care maximizează eficienţa procedurilor şi oferă premisele tehnice pentru rezultate optimale ale intervenţiilor.

Potrivit declaraţiilor dr. Cristian Dină, medic primar cardiolog, aparatul va permite:

-tratamentul prompt şi corect al infarctului miocardic acut, conform ultimelor ghiduri de diagnostic şi tratament, fără a mai trimite pacienţii în alte părţi şi a pierde timp preţios (fiecare oră de amânare a tratamentului dublează mortalitatea cardiovasculară);

-tratamentul intervenţional, de maximă eficienţă, al sindroamelor coronariene acute şi al bolii coronariene stabile, forme de manifestare a cardiopatiei ischemice dureroase;

-tratamentul optim al bolii arteriale periferice, reducând numărul de amputaţii

-prevenirea accidentului vascular cerebral de origine carotidiană, cauza majoră de invaliditate şi deces;

-prevenţia morţii subite prin implantul de defibrilatoare interne automate;

-implantul de stimulator cardiac în tratamentul bradiaritmiilor;

-tratamentul hipertensiunii arteriale refractare prin denervare renală.

-tratamentul hepatocarcinomului prin chemoembolizare

Materialele şi dispozitivele utilizate sunt produse de lideri în domeniu din Statele Unite, Japonia, Germania, şi sunt folosite exclusiv în regim de unică folosinţă, crescând şansele de succes procedural şi reducând considerabil riscurile pentru pacienţi.

Echipa medicală este formată din trei cardiologi intervenţionişti renumiţi pe plan naţional, medici primari cardiologi cu competenţă certificată în cardiologie intervenţională, Dr.Cristian Dina, Dr.Bogdan Mut, Dr.Milovan Slovenski. Formarea cardiologilor intervenţionişti s-a realizat în cardul a multiple stagii de pregătire în centre ultraperformante din Franţa, Israel, Olanda, Italia, Germania. Practică această meserie de peste 16 ani şi au o experienţă cumulată de peste 40.000 cazuri. Aceasta este echipa care a adus recunoaşterea Compartimentului de Cardiologie Intervenţională de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara şi care a realizat de-a lungul timpului o serie de premiere naţionale: angiografia şi angioplastia transradială, ecografia intracoronariană, aterectomia rotaţională, terapia cu celule stem la pacienţii cu infarct miocardic acut, stentarea carotidiană cu dispozitiv de neuroprotecţie, stentarea carotidiană transradială.

Tot cu această ocazie, în cadrul secţiei de Cardiologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad s-au inaugurat două saloane moderne, dotate cu aparatură specială, pentru recuperarea postoperatorie a bolnavilor cardiaci. Investiţia, în valoare de 800.000 lei, a fost realizată în intregime din fondurile Consiliului Judeţean Arad.

„Am pornit la drum cu dorinţa de a schimba în bine tot ce îmi stă în putinţă, de a moderniza actul medical, de a uşura suferinţa oamenilor. Am investit, gândindu-mă la toţi arădenii care au probleme de sănătate şi vin să se trateze în acest spital. La părinţii, bunicii şi copiii care se internează pentru a-şi rezolva problemele medicale, la medicii care sunt nevoiţi să lucreze cu aparatură veche şi neperformantă. Începând de astăzi, pacienţii arădeni vor beneficia, la ei acasă, de cele mai modern metode de tratament în domeniul cardiologiei. Faptul că nu vor mai fi obligaţi să se deplaseze în alte oraşe sau chiar ţări va reduce considerabil disconfortul lor şi al familiilor lor, va reduce costurile directe şi indirecte pentru pacient şi va reduce costurile/pierderile pentru economia judeţului Arad”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

line

Fie ca Sf. Ierarh Nicolae să vă ocrotească întreaga Familie şi pe cei dragi Dumneavoastră!

La Mulţi Ani Nicoleta, Niculina, Neculita, Nicolina, Nicola, Nicolae, Niculai, Nicusor, Niculae, Nicu, Nicula, Nicoara! Vă transmit gânduri curate, sănătate şi multe bucurii !

La Mulți Ani!

Cu prietenie, al Dumneavoastră

Nicolae Ioțcu, președintele Consiliului Județean Arad

Szent Miklós óvja családját, s mindenkit, aki kedves Önnek

Isten éltesse sokáig Nicoleta, Niculina, Neculita, Nicolina, Nicola, Nicolae, Niculai, Nicusor, Niculae, Nicu, Nicula, Nicoara! Mindannyiuknak egészséget és örömet kívánok!

Barátsággal, őszinte hívük,

Nicolae Ioţcu, az Arad Megyei Tanács elnöke

line

Nicolae Ioţcu kéri a képviselőket, hozzák nyilvánosságra költségvetési kiegészítéseiket

 Nicolae Ioţcu, az Arad Megyei Önkormányzat elnöke kéri az aradi parlamenti képviselőket, hogy tegyék le a törvényhozásban a költségvetés-kiegészítési javaslataikat, hisz több tíz millió euróra tevő közérdekű beruházásról van szó. Nicolae Ioţcu az alábbi beruházások támogatását kéri a képviselőktől:

– Arad körgyűrűjén lévő felüljárók befejezése

– az Arad Megyei Kórház finanszírozása

– a Nagylak-Arad autópálya befejezése

“A körgyűrűn található két felüljáró építésének befejezéséről másfél éve folyik a vita, pobnt amióta az USL kormány hatalomra került. Azóta a munkálatok leálltak, nem folytatják őket. ha folytatták volna, akkor most a körgyűrűn simán lehetne közlekedni, nem lennének dugók. Elfogadhatatlan, hogy a körgyűrűn való áthaladás gyakran két-három órát vesz igénybe, s a kormánynál ez a beruházás nem élvez elsőbbséget. Hasonló a helyzet az autópálya esetében is. Kérem az aradi képviselőket, vegyék kézbe ezeket az ügyeket, mert úgy látom, Arad már nem is létezik a kormány számára. Tény, hogy számtalan nyilatkozat elhangzott már. De a nyilatkozatokon kívül semmi más. Kérem, hogy az USL ne csak mondja, a gyakorlatba is ültesse szlogenét: tettek, nem szavak. Hatalmon vannak, megvan minden lehetőségük, eszközük ennek bizonyítására, arra, hogy ősznték voltak, s nem csak kampányszövegeket puffogtattak.”

Nicolae Ioţcu megyei elnök arra is emlékeztet, hogy Valeriu Zgonea, a képviselőház elnöke bejelentette, szeretnék december 3-án végső szavazás alá bocsátani a költségvetés-tervezetet, így aztán az idő sürgeti az aradi honatyákat, akik november 21-én 14.00 óráig kellene benyújtsák módosító indítványaikat a szakbizottságokhoz, hogy legyen idő az elbírásálásra, továbbításra.

Nicolae Ioţcu cere parlamentarilor să îşi facă publice amendamentele la buget

Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, le solicită parlamentarilor de Arad să depună amendamente la bugetul de stat care implică sume de peste zece milioane de euro, în obiective de interes public. Nicolae Ioţcu le solicită parlamentarilor susţinere pentru următoarele obiective:
– pasajele de pe centura Aradului
– susţinerea financiară a lucrărilor la Spitalul Judeţean
– finalizarea tronsoanelor de autostradă Arad-Pecica şi Pecica-Nădlac
“Despre pasajele de pe centura Aradului se discută de un an şi jumătate, de când a ajuns USL la putere. Atunci au fost blocate lucrările şi nu s-au mai reluat. Dacă ele continuau, astăzi am fi avut un trafic mai puţin aglomerat pe centură. Nu este admisibil ca parcurgerea centurii Aradului să dureze uneori două-trei ore, pentru că Guvernul nu o consideră o prioritate. La fel se întâmplă cu tronsoanele de autostradă. Le cer parlamentarilor noştri să se implice în această problemă, căci constatăm că Aradul este abandonat de la nivel central. Este adevărat că s-au rostit declaraţii încurajatoare. Dar declaraţii auzim de peste un an şi jumătate. Eu cer măsuri imediate şi aplicarea acelui slogan al PSD care susţinea <<fapte, nu vorbe!>> Sunt la putere, au posibilitatea să demonstreze că au fost sinceri când au enunţat acest slogan electoral”, spune Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Preşedintele Nicolae Ioţcu atrage atenţia că preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, după şedinţa Birourilor Permanente reunite, că speră ca în data de 3 decembrie Legislativul să dea votul final asupra proiectului de buget pe 2014, el arătând că acest lucru ar fi o premieră pentru Parlament. “Asta înseamnă că timpul presează! Până joi, la ora 14.00, se vor depune amendamente de către parlamentari la comisiile de specialitate, în scris sau electronic, dar şi la grupurile politice parlamentare, urmând ca acestea să fie colectate joi şi vineri noapte“, a conchis Ioţcu.

line

La mulți ani!

mihail_si_gavriil Fie ca Sfinții Mihail și Gavril să vă protejeze și să aducă în casa Dvs. mult noroc, sănătate și impliniri.Urez din inimă tuturor celor care îşi aniversează astăzi ziua de nume un călduros La Mulţi Ani! O zi minunata tuturor!

Cu prietenie, Nicolae Ioţcu Preşedinte Consiliul Judeţean Arad

 Boldog névnapot!

Szent Mihály és Szent Gábor védelmezze Önöket, hozzon az otthonaikba sok szerencsét, egészséget és sikereket. Tuszta szívemből kívánok boldog névnapot mindazoknak, akik ma ünnepelnek! Szép napot mindannyiuknak!

Barátsággal, Nicolae Ioţcu, az Arad Megyei Tanács elnöke

line

A szakszervezetek összetépik az USL-vel kötött egyezséget

Október 18-án ülésezett az Arad megyei Önkormányzatnál a Társadalmi Dialógus Bizottság. A megbeszélést a BNS országos szakszervezeti tömörülés kezdeményezte. A fő napirendi pont: az USL nem tartotta be a kormány és a szakszervezetek között 2011. február 28-án megkötött egyezséget, amelynek alapján a jelenlegi USL-kabinetnek módosítania kell a munkatörvénykönyvet és több gazdasági jogszabályt.
A megbeszélésen jelen volt Adrian Ţolea, a megyei önkormányzat alelnöke, aki egyébként a köztisztviselők közül egyedül vett részt a tárgyalásokon, mert a prefektúrát, például, senki nem képviselte.
„Megállapítható a prefektúrának, a kormány területi képviseletének arroganciája, hisz sem a prefektus, sem az alprefektus nem jött el a tárgyalásra. A BNS és a többi szakszervezeti tömörülés is elégedetlen, mert az USL-kormány nem tartotta be ígéreteit annak ellenére, hogy már másfél éve vezetik az országot s a parlamentben is 70 százalékos többségben vannak” – nyilatkozta Adrian Ţolea, az Arad Megyei Tanács alelnöke.
A BNS képviselői megígérték, hogy október második felétől, meghatározatlan időre országos tüntetéssorozatot szerveznek.
A megbeszélések alkalmából a szakszervezetisek országos szolidaritást kértek minden állampolgártól a gondok megoldásának érdekében.
Adrian Ţolea vállalta, hogy a Társadalmi Dialógus Bizottság titkársága minden dokumentumot elküldjön a kormánynak és a munkaügyi minisztériumnak, beleértve az ülés jegyzőkönyvét is.

(Sajtóiroda, 2013.X.18.)

***

Sindicatele rup protocolul cu USL-ul

Vineri, 18 octombrie, la sediul Consiliului Judeţean Arad a fost convocată Comisia de Dialog Social, şedinţă ce a avut loc la solicitarea Blocului Naţional Sindical. Principalul punct de pe ordinea de zi la constituit nerespectarea de către Guvern şi Parlament a protocolului semnat intre Uniunea Social Liberală şi confederaţiile sindicale din data de 28 februarie 2011, protocol prin care USL se obliga la modificări legislative în ceea ce priveşte legislaţia muncii şi legislaţia economică.
La şedinţa Comisiei de Dialog Social a participat Adrian Ţolea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, care de altfel a fost şi singurul demnitar prezent la eveniment, Instituţia Prefectului nefiind reprezentată.
“Constatăm aroganţa Prefecturii, reprezentanta Guvernului în teritoriu, aroganţă dată de neprezentarea prefectului sau a subprefectului la dezbaterile de vineri, 18 octombrie 2013. Reprezentanţii Blocului Naţional Sindical dar şi ai celorlalte confederaţii sindicale sunt foarte nemulţumiţi pentru că USL nu şi-a respectat propriile promisiuni deşi se află de un an şi jumătate la guvernare şi au o majoritate de 70% în Parlamentul României”, a declarat Adrian Ţolea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.
Reprezentanţii Blocului Naţional Sindical au anunţat că începând cu a doua jumătate a lunii octombrie, vor ieşi în stradă, pe termen nelimitat.
Cu această ocazie, au făcut un apel către toţi cetăţenii României la solidaritate şi atitudine pentru a putea rezolva aceste probleme grave.
Adrian Ţolea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, s-a angajat, cu ocazia acestei şedinţe, ca secretariatul tehnic al Comisiei de Dialog Social să trimită toate documentele dar şi minuta şedinţei către Guvernul României şi Ministerul Muncii.

Biroul de presă

Write a Comment

<

Nem vagyok robot : *